Leoaica tanara, iubirea - comentariu literar
Nichita Stanescu este cel mai mare poet contemporan al nostru. Nichita Stanescu creează un univers autonom, de o frapanta modernitate si de o mare diversitate tematica.
Nichita Stanescu a trecut dincolo de generatia sa plasandu-se intr-o ascendenta “nobila” poetica, decantata pana la esenta liricului, depersonalizarea si dispersia in etern, il inrudesc pe N. Stanescu cu M. Eminescu si Blaga.
Forta cu care onoreaza limbajul artistic, il proclama urmas al lui T. Arghezii, capacitatea de incifrare a mesajului in formule unice de maxima abstractizare il aduc adesea pe acelasi plan cu I. Barbu.
Impresia generala este de caleidoscop cu oglinzi rotitoare, care isi schimba mereu forma, pozitia si culorile.
Poeziile lui Nichita Stanescu genereaza senzatia de miscare continua, urmarind recompunerea vietii. Insusi poetul afirma ca “poezia nu e numai arta, e insasi viata, sufletul vietii”.
Universul sau liric nu se supune unui principiu ordonator, unitar, asa incat miscarea, schimbarea permanenta a viziuniilor pare a fi trasatura nuantata a marturisirilor poetului.
O alta trasatura caracteristica a poeziei de inceput a lui Nichita Stanescu, o constituie originalitatea expresiei verbale. Limbajul sau nu este mai plastic, mai metaforic.El percepe realitatea inconjuratoare ca toti ceilalti, dar sesizeaza ceva in plus, si anume, legaturi ascunse dintre lucruri si fenomene si le exprima printr-o mare libertate asociativa, mereu şiroiesc efluviile olfactive.
Nichita Stanescu debuteaza cu volumul de poezii “ sensul iubirii“ aparut in anul 1960. In acest prim volum se anunta un univers diafan, o poetica a translucidului, al adolescentinului, cantec de “izbanda” a sunetului si a lunii.
Tema acestui volum, este “iesirea din somn”, nasterea intr-o noua dimensiune a materiei. Motivul fundamental este cel al “rasaritului”: “Soarele salta din lucruri, strigand / clatina muchiile surde si grave”.
Zborul devine mai indraznet, odata cu al II-lea volum: “O viziune sentimentala” aparut in anul 1964.
Imaginile imprumutate din frenezia Erosului, dinamica este o continua “miscare in sus”, trairea este o “betie” alba a simturilor.
Comunicarile sunt neasteptate, rasturnarile de perspective se succed cu repeziciune ametitoare, poetul constientizeaza “intamplari” unice.
Desi tema principala este dragostea, totusi esenta filosofica grava a gandirii sale poetice, razbate dincolo de starea de “imponderabilitate”.
Printre poeziile care fac parte din acest volum se numara si poezia “Leoaica tanara, iubirea”. Tema acestei poezii o reprezinta iubirea, care pentru poet este singurul mod de existenta..
Poezia “Leoaica tanara, iubirea”, este o dezvoltare metaforica a starii de vibratie continua, care este pentru poet dragostea.
Creatia nu poate fi conceputa in afara acestei stari de “gratie”, poetul dedica prin urmare versul sau acestei “regine” a supravietuirii din timp, iubirea.
Intaia strofa surprinde prin intermediul metaforei covalescente “leoaica tanara, iubirea”, moment declansator al reflectiei.
Metafora determina proiectia intelectuala a subiectivitatii, asezand sentimental dragostei in zona superioara a meditatiei.
Asemenea leului, regale savanei, iubirea ramane regina sentimentelor.
“Leoaica tanara, iubirea, mi-a sarit in fata / Ma prinse-n incordare mai demult / Colti albi mi i-a infipt in fata, m-a muscat leoaica azi de fata.
Versurile rezuma succint, o intreaga poveste de dragoste, eludând amanuntele si esentializand etapele : iubirea il “prinse”, de multa vreme fusese constient de prezenta ei, dar astazi abia si-a infipt “colţii albi” in fata poetului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu