In romanul “Fratii Jderi”, Sadoveanu evoca cu mult spirit figura marelui
domnitor moldovean Stefan cel Mare care a condus in lupta poporul roman
impotriva jugului turcesc.
Stefan cel Mare este evocat ca o personalitate distinsa asupra caruia
Sadoveanu se opreste substantial, constituind un pivot al romanului.
Folosindu-se in mare masura de cronicile lui Neculce, care constituie
pentru el “cartea de capatai”, precum si de cronicile lui Grigore Ureche, care
a realizat un prim portret al domnitorului cu o stralucire mareata.
Primul volum al trilogiei “Ucenicia lui Ionut” se deschide cu o mare
adunare a maselor in preajma manastirii Neamt unde s-a zvonit ca va veni insusi
Voda la hanul manastirii.
Atmosfera este prevestitoare, a unui miracol, personajul asteptat este
inconjurat in constiinta maselor intr-o aura mitica.
“Daca bate clopotul si vine Maria Sa, cine stie ce are sa se intample! Au
sa se iste puhoaie, are sa se reverse apa Moldovei, are sa porneasca iar un
razboi”.
“Sa fie oare cumplit la vedere precum se spune? Are anume palos cu care
cearta pe unii boieri, scurtandu-i dupa cum se povesteste?”.
Cu ocazia hramului Manastirii Neamt, Stefan cel Mare tine un discurs in
care ureaza tuturor sanatate, anuntand totodata ca judecata dreapta facuta pana
atunci nu se va schimba niciodata: “Poftesc tuturor bine si belsug: sa stie si
cei de jos ca judetul nostru nu se va clinti niciodata din cumpana dreapta
poruncita noua de Cel ce sta deasupra vietii si a mortii”.
La nivelul intregii tari “voievodul este parintele tuturor”. Relatiile
sunt de familie: Stefan boteaza pruncii razesilor, cununa, ctitoreste
manastiri, participa la slujbe de inmormantare, la hramuri, pregateste viitorii
ostasi.
Domnitorul este prezent ca o fiinta taioasa, care rar zambeste “se
vorbeste prin sate despre maria sa ca-i un om nu prea mare de stat insa
groaznic cand isi incrunta spranceana, Voda Stefan, calcand atunci in al
patruzecilea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara.
Se purta ras cu mustata, usor caruntita. Avea o puternica strangere de buze si
o privire verde taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la
zece pasi pareau ca se uita la el de jos in sus”.
Stefan cel Mare este un print adevarat, care a stat la invatatura intre
monahi si dascali ai Bizantului,
vorbeste elioste si adreseaza intrebari solilor in propria lor limba.
Stefan cel Mare este apropiat de oameni lui, dar cand “incrunta din
spranceana” boierii imbraca “camasa de ghiata”.
Este drept si cinstit si puterea lui asa cum marturiseste Manole, sta in
randuiala din tara, astfel ca fiecare traieste la locul sau in pace: “Au fost
taiati lotrii si s-au linistit drumurile, negutatorii nu mai au de nicaieri
sminteala. Iar dregatorii domnesi sunt mai putin grasi decat inainte de vreme,
avand ceva mai multa truda”.
Odata cu domnia lui Stefan, se vorbeste de intrarea Moldovei intr-o zodie
buna “De cand aceasta putere se asezase asupra Moldovei parea ca s-au schimbat
stihiile”.
Cuviosul de Nicodim ii creeaza o ipostaza de arhanghel care ucide
balaurul. Stefan se inchina la soare si se roaga pentru sufletul celor dusi.
Sadoveanu vede in Stefan cel Mare ca si Nicolae Iorga pe “cel mai cinstit
si mai harnic domnitor strasnic la manie si senin in iertare”, dar in acelasi
timp il mentine intr-o aura de legenda, prin felul in care se rasfrange in
constiinta celorlalte personaje, prin povestile si intamplarile evocate, prin
crearea unei atmosfere menite sa-l inalte deasupra celorlalti.
Intreaga prezentare a lui Stefan cel Mare este realizata intre mit,
balada si legenda, caii sai sunt nazdravani, il ajuta in lupta, este insemnat
cu o pecete, are si el ursul sau.
Este un bun diplomat, atat pe plan intern cat si pe plan extern. El
calatoreste foarte mult prin tara si afla toate necazurile maselor, Nichifor
Caliman spunea: “Insa eu il stiu intelept si cumpanit. Vad ca si-a pus straja
tare, nu munteste ci isi tocmeste oastea….”
Asculta sfaturile date de cei deopotriva lui cum este cel dat de
Shendrea: “Trebuie stapane, boieri si dregatori tineri care au crescut intre
credinte si frica mariei tale. Ridicand boierime noua maria ta, iti gasesti si
osteni care sa umble cu vrednicie inainte, nu sa-si caute papuci-n urma”.
Pe plan extern, are numerosi slujitori care il informeaza: “Damian in
Lehia, desi negustor, el supravegheaza boierii fugari, chiar si casatoria cu
Maria de Mangop ascunde o taina politica”.
Cultura sa il determina sa faca meditatii filosofice asupra timpului
“Timpul meu este marginit…sunt patruzeci de ani…..multi si putini….Primavara
vietii mele s-a scurtat si n-am infaptuit nimic, toate au fost desertaciuni”.
Stefan cel Mare, ca si celelalte personaje priveste ciudat viata si
moartea, traieste cu vigoare si demintate emotiile, in spiritual celor care
stiu sa se daruie cu sinceritate si credinta. Ca si celelalte personaje, Stefan
are o individualitate izvorata din sentimental de liniste, de echilibru, din
taina care il invaluie, din felul in care stie sa-si pastreze sau sa-si
rosteasca durerea sau bucuria.
Stefan cel Mare, a dominat foarte mult datorita legaturii stranse cu
poporul si datorita vointei sale si tenacitatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu