Ex: formula puteri, formule analiza financiara, inmultirea radicalilor exercitii rezolvate
Custom Search

Baltagul - comentariu literar

Baltagul - comentariu literar

Mihail Sadovleanu este unul dintre marii nostrii scriitori nationali. Opera sa impresionanta nu numai prin numarul mare de volume publicate, este aceea a unui rapsod cu o capacitate de evocare epopeica rar intalnita.




In opera sa abordeaza numeroase teme cum ar fi: lupta poporului nostru impotriva nedreptatii, zugravita in romane istorice ca de pilda „Fratii Jderi”, „Un om necajit”; natura patriei, obiceiuri si traditii din viata pastorilor cum este „Baltagul”.
Romanul „Baltagul” a aparut in anul 1930 si reprezinta una dintre culmile cele mai inalte ale creatiei sadoveniene si poate fi comparata cu o adevarata epopee a vietii pastorale.
In constructia operei se disting trei momente:
-                           asteptarea de catre Vitoria Lipan a sotului sau Nichifor Lipan, plecat la Dorna sa cumpere o turma de oi;
-                           cautarea lui de catre Vitoria Lipan si Gheorghita;
-                           pedepsirea ucigasilor.

Actiunea consta in principal in desfasurarea cercetarilor intreprinse de Vitoria pentru gasirea cadavrului si razbunarea sotului ucis.
Chiar daca scrierea porneste de la o intamplare adevarata, semnificatia „Baltagul” n-a putut fi realizata decat printr-o observare atenta a vietii de toate zilele a oamenilor de la munte, prin scufundarea in mit si in legenda.
De aici provine structura baladica a romanului, caci, „Baltagul” este „Miorita lui Sadoveanu” si continua in plan epic ”Miorita populara” caci scriitorul s-a gandit la celebra balada in momentul cand a creat opera, acest fapt reiese si din versurile alese de el ca motto:
„Stapane, stapane / Mai cheama si-un cane”; care de la inceput exprima tonul de balada.
            Si in „Baltagul” si in „Miorita” intervine rolul unui animal, al unei oi nazdravane sau al unui caine.
            Daca din „Miorita” Sadoveanu a preluat tema si conflictul, chipul femeii energice, hotarata sa razbune moartea sotului este luat dintr-o alta balada „Salga”, iar lupul, cainele credincios al lui Nichifor are un corespondent in „Dolca” din balada cu acelasi nume.
            Lumea „Baltagului” este o lume arhaica, datand in ceea ce priveste: ocupatiile, psihologia morala, obiceiurile, imbracamintea, uneltele din vremuri imemoriale.
            Sadoveanu, impinge chiar dincolo de orice reper istoric vechimea acestei lumi, schitand o sociologie mitica: „Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam”.
            Aceasta lume este definita in „Baltagul” sub toate aspectele caracteristice: ocupatii – muntenii sunt fie taietori de lemne, doborand brazii si facand plute, fie pastori cu stani in munte de unde coboara numai toamna, sa-si duca turmele la iernat. Traind in mijlocul naturii, ei au  ajuns sa capete insusiri ale acesteia.
            Muntenii sunt caracterizati de o mare putere de a rezista suferintelor, au firi deschise, sunt sentimentali, pastori ai datinilor, sunt legati de spatiul in care traiesc si oriunde i-ar purta pasii, tot acasa se intorc: „Munteanul are radacini la locul lui precum bradul”.
            Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea rabdatori in suferinte ca si-n ierni cumplite „ferindu-se de alte neamuri si oameni de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru – mai cu seama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta”.
            Existenta lor e guvernata mai putin de legile schimbatoare ale stapanirii, cat de datina si de natura.
            De datina tine mai intai sarbatorirea anumitor momente ale ciclului cosmic si ale vietii individuale. Asa sunt de pilda sarbatorile de iarna cu urarile si colindele de Anul Nou, petrecerile si ritualurile, care insotesc: nasterea, nunta si moartea.
            Toate aceste obiceiuri, dateaza in constiinta muntenilor, de la inceputul lumii.
            De datina mai stiu si legile nescrise ale naturii, acelea care genereaza raporturile dintre oameni.
            Abaterile, rare, sunt sanctionate sever, iar crima este cu totul exceptionala si privita ca efectul unui blestem.
            Natura este adanc implicata in intreaga existenta a acestor oameni.
            Ritmul activitatii lor ca pastori sau ca taietori de lemne, e determinat de miscarile naturii. Nu e de mirare deci, ca se misca in spatiul lor geografic ca intr-un codru familiar, ca inteleg semnele ce prevestesc schimbarea vremii.
            Asa era si Nichifor Lipan, care atunci lipsea, si a carei sotie plecase cu feciorul ei sa-l caute.
            Nichifor, era un om foarte priceput la oierit, ii placeau distractiile „Nichifor Lipan s-a aratat intotdeauna foarte priceput in mestesugul oieritului. Stanile i-au fost bine oranduite si ciobanii ascultatori”.
Mihail Sadoveanu ii realizeaza un portret fizic alcatuit din trasaturi caracteristice: „La mustata aceea neagra si la ochii aceia cu sprancene aplecate si la toata infatisarea lui indesata si spatoasa, Vitoria se uita ascutit, caci erau dragostea ei de mai bine de douazeci si mai bine de ani”.
            Tot ceea ce il definste pe Nichifor, apartine lumii din care face parte, individualizarea rezultand dintr-o accentuare a trasaturilor intre: „cei mai vrednici” ai lumii lui aceia care „intemeiaza stani in munte”, Nichifor e unul „foarte priceput”, e un oier „vrednic si fudul”, iubitor de petreceri „mester la vorba”, prietenos, indraznet, fara teama de hoti, urmandu-si drumurile noaptea caci „nu-i putea sta nimeni impotriva”.
            Vitoria Lipan, sotia lui Nichifor este o femeie care apara cu strasnicie, respectul pentru credinta si obiceiuri, caci oamenii daca se abat de la legea firii, pierd cinstea si demnitatea dovedindu-se neoameni.
            Vitoria, cu intelepciunea experiantei de viata, gandeste nu fara de prudenta: „Bine e sa fie la vedere cu prietenii, decat intr-un ascunzis cu niste necunoscuti”.
            „Cand is multi, ei te baga mai putin in seama si tu ii poti mai bine cerceta. Cand is multi te poti socoti singur, cu necazul tau; cand sunt putini, imping si te coasa cu ochii”.
            Incercarile pe care le face ii intaresc si mai mult aceasta atitudine si se convinge, tot mai profund ca Nichifor Lipan a fost rapus.
            Isi pregateste drumul cu un adevarat ritual, pana in cele mai neinsemnate amanunte si in mare taina. Il ia cu ea si pe feciorul ei Ghiorghita, incredintandu-i un baltag, pe care-l duce apoi preotului sa-l blagosloveasca. Vitoria se ghideaza dupa porunci launtrice si semne.
            „In gandul acesta care-i venise dintr-o data, sa caute cainele, Vitoria cunoscu alta binecuvantare. De unde-i venise gandul? Fara indoaiala de la Nichifor Lipan. El se intelege lesne nu mai era intre cei vii cu trupul. Dar sufletul lui se intorsese spre dansa si-i dadea indemnuri”
            Vitoria e hotarata sa-si gaseasca sotul si sa-l ingroape apoi, dupa datina. In hotararea ei salasluieste si un aprig dor de dreptate dar si de pedepsire si de razbunare: „Dac-as putea sa-l lovesc si eu cu acelasi baltag in locul unde l-a palit ei pe Nichifor Lipan, m-as simti mai usurata”.
            Vitoria e energica, hotarata si de loc resemnata, ea dispune de o mare forta si de perseverenta, stie sa-si disimuleze magistral sentimentele, gandurile, intentiile pentru a se apara si a-si atinge scopul.
            Calatorind spre Dorna ea intreaba cu dibacie pe la hanuri si popasuri, reconstituind ca un mare detectiv, itinerariul sotului: „Cine-ati vazut pe un om de la noi calare si pe un cal negru, tintat in frunte, si-n cap cu caciula brumarie?”.
            Ca sa nu starneasca banuieli, Vitoria se preface ca-l cauta pe Lipan pentru niste bani, ca pe un datornic. Staruinta cu care isi urmareste scopul, inteligenta ei si cainele lui Nichifor o ajuta pana la urma sa-i pedepseasca pe faptasi, pe Cutui si Bogza chiar in vremea praznicului.
            Vitoria nu se poate bizui pe Ghiorghita, pentru ca-l considera sfios si nesigur.
            Pentru el, drumul constituie o experienta, care-l va ajuta la formarea lui ca tanar. Ultima proba a maturitatii, este lovitura cu baltagul data lui Bogza, ucigasul tatalui sau.
            „Impus de alt tipat al femei, feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. Lovi pe Bogza in umar. Il dadu indarat, apoi il lovi scurt cu muchia baltagului in frunte”.
            Faptul ca Nichifor a fost ucis cu baltagul si ca, tot cu baltagul a fost razbunata moartea sa, asigura valoarea de simbol titlului dat de Sadoveanu unuia dintre cele mai indraznete romane ale sale.
            Baltagul reprezinta de fapt o unealta veche, pastoreasca. Titlul operei ne proiecteaza direct in arhaic in miezul fanatic al romanului „roman al trashumantei cu intriga antropologica”(G. Calinescu), care pune in lumina, bogatia sufleteasca a femei din popor, impletita cu ideea savarsirii dreptatii, caci de la justitie „n-asteapta dansa ajutor”.
            Baltagul, are un dublu rol: acela de instrument al crimei: „Bogza si-a tras de la subsuara stanga baltagul si, pasind ferit cu opincile pe carare, a venit in dosul lui Nichifor Lipan. O singura lovitura i-a dat, dar din toata inima, ca atunci cand vrei sa despici un trunchi”.
            De aceea isi averizeaza feciorul in finalul anchetei: „Ghiorghita (....) mi se pare ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care l-a lovit pe tata-tau”.
            Al doilea rol – baltagul convertit la instrument justitiar, fusese facut anume sa pedepseasca pe ucigasi cu propria lor arma.
            Povestea Vitoriei se desfasoara pe fundalul unei existente pastorale. Vitoria si Nichifor Lipan sunt tarani de la munte cu deprinderi de viata caracteristice oierilor.
            Structura lor sufleteasca este rezultatul unui indelung proces formativ de viata in care comportamentul isi trage seva din obiceiuri si traditii stravechi: „Munteanului ii este dat sa-si castige existenta, painea cea de toate zilele cu toporul....”
            Randuielile gospodaresti sunt dupa datini, barbatul cu oile, femeia cu treburile casei care trebie sa aibe pricepere, vigoare si energie si la nevoie, brat de barbat, si copii invata la randul lor din experienta de viata a parintilor.
            Asa este si in casa lui Nichifor Lipan. Casa cu prispa, tinda, ograda cu adapost pentru vite e asezata dupa datina locului, cu toate cele de trebuinta; oi la munte, piei de miel in pod, faina de papusoi si legume aduse din jos dinspre campie.
            In satul Vitoriei Lipan, viata se desfasoara calendaristic, intre plecarea turmelor la pasunat si intoarcerea lor la iernat.
            In viata oierilor, nimic nu iese din traditie, Minodora, suspectata de Vitoria pentru ca nu i-ar mai place „catrinta si camesa” e apostrofata ca sa se intoarca la randuiala: „N-ai mai invatat randuiala? Nu mai sti ce-i curat si ce-i sfant si ce-i bun de cand iti umbla gargauni prin cap si te cheama domnisoara?...., iti arat eu coc, malt si bluza, arda-te para focului sa te arda. Nici eu nici bunica ta, nici bunica mea n-au stiut de acestea si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu. Altfel iti leg o piatra de gat si te dau in Tarcau”.
           Romanul „Baltagul” reconstituie aceste randuieli care in spiritul traditiei dau demnitate omului si ii justifica existenta.

Referate Romana

Referate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu