La Tiganci - fisa literara
Publicata la Paris in iunie 1959, nuvela a fost tiparita in Romania in revista Secolul XX in septembrie 1967 si inclusa ulterior in volumul “La Tiganci si alte povestiri”, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1969.
Prin aceasta nuvela, Mircea Eliade, a introdus in literatura romana un alt timp de fantastic, experimentat partial, cu peste doua decenii in urma, in romanul Sarpele. El porneste de la ipoteza ca in spatiul realitatii comune, logic si rational, exista un alt univers, ilogic si transcendent, nestiut si nesesizat de personaje, aflat ulterior, fragmentat sau integral, ori uneori necunoscut.
Structura compozitionala
Naratiunea este realizata pe douasprezece secvente distincte:
- calatoria cu tramvaiul,
- convorbirea cu batrana,
- intalnirea cu cele trei fete,
- cautarea labirintica,
- o noua intalnire cu batrana,
- o alta calatorie cu tramvaiul,
- oprirea la locuinta doamnei Voitinovici,
- ultima calatorie cu tramvaiul,
- popas in fata propriei locuinte,
- discutia cu patronul carciumii,
- intoarcerea cu trasura “la tiganci”,
- intalnirea cu Hildegard.
Diviziunea actiunii in douasprezece segmente nu este intamplataoare. In traditia popoarelor indo-europene numarul 12 este numarul plenitudinii, simbolul unui ciclu incheiat, inchis.
Pe plan fictional, cele douasprezece episoade sugereaza proiectia in timp a unei existente umane mediocre. Gavrilescu, profesorul de muzica, isi retraieste ca intr-un vis, intreaga viata. El trece din real in ireal fara sa stie ca a parasit lumea comuna “de aici” pentru lumea vesnica “de dincolo”. Din aceasta perspectiva, scenariul compozitional reprezinta cum s-a observat, faza unui itinerariu spiritual, calatoria dinspre Viata catre Moarte, dinspre Profan spre Sacru.
Universuri paralele
Mircea Eliade creeaza doua universuri paralele, utilizand alte modalitati narative decat cele obisnuite. In primul segment narativ, semnele universului secund se contureaza prin elementele realului.
In tramvai, pe una din strazile Bucurestiului, profesorul de pian ce tocmai parasise casa unei eleve, discuta cu ceilalti pasageri. Dar in conversatia aparent banala se ivesc cateva obsesii. Mai intai casa tigancilor si apoi gradina. Amandoua frumoase si enigmatice incita curiozitatea. Si deodata se insinueaza un motiv funebru “umbra si racoarea” oferite de nucii batrani din gradina tigancilor; motivul liric folosit si de Ion Barbu in poemul “Riga Crypto si Lapona Enigel”.
Gavrilescu tanjeste dupa racoarea si umbra nucilor nu numai din cauza caldurii excesive si dintr-o chemare nedeslusita inca spre moarte sugerata printr-un alt motiv.
Toate semnele exterioare: caldura apasatoare istovirea si oboseala trupului duc spre aceeasi concluzie: moartea clinica a personajului incepe “la tiganci”.
Din clipa in care intra in padurea enigmatica, Gavrilescu patrunde intr-un alt timp, ce se dezvaluie a fi o etapa distincta a trecerii din viata catre moarte.
Insolatia puternica duce la un delir agonic. Intr-o clipa de luciditate, Gavrilescu sesiseaza ca este infasurat intr-o draperie ca intr-un “giulgiu” secventa in intregime fiind un cosmar tipic premergator pierderii constiintei.
Gavrilescu “stie” ca a uitat ceva si spiritual pleaca in cautarea servietei cu partituri, intr-un alt “real” deportat de cel din urma.
Si iarasi si nu intamplator, revine cu birjarul “la tiganci” unde intalneste umbra fetei de odinioara. Surprins, Gavrilescu nu sesiseaza ca intre aceasta escala intre viata si moarte, Hildegard l-a asteptat pentru a fi impreuna in viata de dincolo, iar fata nu mai putin mirata, sesiseaza confuzia nedisimulata a fostului iubit: “Nu intelegi ce si s-a intamplat?”. Raspunsul barbatului vine sovaielnic: “Se intampla ceva cu mine si nu stiu bine ce. Daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul, as crede ca visez….”. Fata intoarse capul spre el si zambi: “Toti visam, spuse. Asa incepe. Ca intr-un vis”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu