Figura lui Stefan cel Mare - comentariu literar
In romanul “Fraţii Jderi”, Sadoveanu evoca cu mult spirit figura marelui domnitor moldovean Ştefan cel Mare care a condus in lupta poporul roman împotriva jugului turcesc.
Ştefan cel Mare este evocat ca o personalitate distinsa asupra caruia Sadoveanu se opreşte substanţial, constituind un pivot al romanului.
Folosindu-se in mare măsura de cronicile lui Neculce, care constituie pentru el “cartea de capatai”, precum si de cronicile lui Grigore Ureche, care a realizat un prim portret al domnitorului cu o stralucire mareata.
Primul volum al trilogiei “Ucenicia lui Ionut” se deschide cu o mare adunare a maselor in preajma manastirii Neamt unde s-a zvonit ca va veni insusi Voda la hanul mănăstirii.
Atmosfera este prevestitoare, a unui miracol, personajul aşteptat este înconjurat in constiinta maselor intr-o aura mitica.
“Daca bate clopotul si vine Maria Sa, cine stie ce are sa se intample! Au sa se iste puhoaie, are sa se reverse apa Moldovei, are sa pornească iar un război”.
“Sa fie oare cumplit la vedere precum se spune? Are anume paloş cu care cearta pe unii boieri, scurtandui-i dupa cum se povesteşte?”.
Cu ocazia hramului Manastirii Neamt, Stefan cel Mare tine un discurs in care ureaza tuturor sanatate, anuntand totodata ca judecata dreapta facuta pana atunci nu se va schimba niciodata: “Poftesc tuturor bine si belsug: sa stie si cei de jos ca judetul nostru nu se va clinti niciodata din cumpana dreapta poruncita noua de Cel ce sta deasupra vietii si a mortii”.
La nivelul intregii tari “voievodul este parintele tuturor”. Relatiile sunt de familie : Stefan boteaza pruncii razesilor, cununa, ctitoreşte manastiri, participa la slujbe de inmormantare, la hramuri, pregateste viitorii ostasi.
Domnitorul este prezent ca o fiinta taioasa, care rar zambeste “se vorbeste prin sate despre maria sa ca-i un om nu prea mare de stat insa groaznic cand isi incrunta spranceana, Voda Stefan, calcand atunci in al patruzecilea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavera. Se purta ras cu mustata, usor caruntita. Avea o puternica strangere de buze si o privire verde taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi pareau ca se uita la el de jos in sus”.
Stefan cel Mare este un print adevarat, care a stat la invatatura intre monahi si dascali ai Bizantului, vorbeste elioste si adreseaza intrebari solilor in propria lor limba.
Stefan cel Mare este apropiat de oameni lui, dar cand “incrunta din spranceana” boierii imbraca “camasa de ghiata”.
Este drept si cinstit si puterea lui asa cum marturiseste Manole, sta in randuiala din tara, astfel ca fiecare traieste la locul sau in pace: “Au fost taiati lotrii si s-au linistit drumurile, negutatorii nu mai au de nicaieri sminteala. Iar dregatorii domneşti sunt mai putin grasi decat inainte de vreme, avand ceva mai multa truda”.
Odata cu domnia lui Stefan, se vorbeste de intrarea Moldovei intr-o zodie buna “Decand aceasta putere se asezase asupra Moldovei parea ca s-au schimbat stihiile”.
Cuviosul de Nicodim ii creează o ipostaza de arhanghel care ucide balaurul. Stefan se inchina la soare si se roaga pentru sufletul celor dusi.
Sadoveanu vede in Stefan cel Mare ca si Nicolae Iorga pe “cel mai cinstit si mai harnic domnitor straşnic la manie si senin in iertare”, dar in acelasi timp il mentine intr-o aura de legenda , prin felul in care se rasfrange in constiinta celorlalte personaje, prin povestile si intamplarile evocate, prin crearea unei atmosfere menite sa-l inalte deasupra celorlalti.
Intreaga prezentare a lui Stefan cel Mare este realizata intre mit, balada si legenda, caii sai sunt nazdravani, il ajuta in lupta, este insemnat cu o pecete, are si el ursul sau.
Este un bun diplomat, atat ape plan intern cat si pe plan extern. El calatoreste foarte mult prin tara si afla toate necazurile maselor, Nichifor Caliman spunea: “Insa eu il stiu intelept si cumpanit. Vad ca si-a pus straja tare, nu munteste ci isi tocmeste oastea….”
Asculta sfaturile date de cei deopotriva lui cum este cel dat de Shendrea: “Trebuie stapane, boieri si dregatori tineri care au crescut intre credinte si frica mariei tale. Ridicand boierime noua maria ta, iti gasesti si osteni care sa umble cu vrednicie inainte, nu sa-si caute papuci-n urma”.
Pe plan extern, are numerosi slujitori care il informeaza: “Damian in Lehia, desi negustor, el supravegheaza boierii fugari, chiar si casatoria cu Maria de Mangop ascunde o taina politica”.
Cultura sa il determina sa faca meditatii filosofice asupra timpului “Timpul meu este marginit…sunt patruzeci de ani…..multi si putini….Primavara vietii mele s-a scurtat si n-am infaptuit nimic, toate au fost desertaciuni”.
Stefan cel Mare, ca si celelalte personaje priveste ciudat viata si moartea, traieste cu vigoare si demintate emotiile, in spiritul celor care stiu sa se daruie cu sinceritate si credinta. Ca si celelalte personaje, Stefan are o individualitate izvorata din sentimental de liniste, de echilibru, din taina care il invaluie, din felul in care stie sa-si pastreze sau sa-si rosteasca durerea sau bucuria.
Stefan cel Mare, a dominat foarte mult datorita legaturii stranse cu poporul, vointei si tenacitatii sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu